Cursurile și atelierele InoHub

Hub Inovativ Arhipera propune activităţi teoretice şi practice, care completează educaţia şi formarea viitorilor ,,oameni mari'', organizate în mai multe ateliere, aparținând a patru discipline diferite: inovație în design, comunicare grafică creativă, design aplicat și fotografie.
Aceste activități aparțin unor discipline în care lectorii Arhipera au dezvoltat expertiză și care sunt foarte utile tuturor celor care vor să fie creativi și inovativi, furnizându-le instrumentele necesare creației intelectuale, reprezentării și comunicării ideilor, transpunerii acestora în practică și comunicării proiectului prin imagine fotografică. Cursanții pot propune activităţi care pot completa curricula, precum şi expoziţii personale sau olective etc.

Prin participarea la cursurile Arhipera, cursanții vor învăţa principiile inovării în arhitectură și design, vor învăța să-și comunice creațiile prin grafică și fotografie, vor aplica toate cunoştinţele dobândite în cadrul activităţilor de dezvoltare a imaginației şi vor transpune ideile în lucrări, în cadrul activităţilor practice. Cursanții vor dobândi abilităţi de comunicare în echipă, vor înţelege importanţa creativității şi vor conştientiza modul în care proiectul dobândeşte materialitate, prin mici machete, desene, mood-board-uri sau creații din Lego. Nu în ultimul rând, cursanții se vor autodescoperi şi vor deveni conştienţi de abilităţile dobândite, punându-le în aplicare în viața de zi cu zi.

Comunicare vizuală

25.07.2020 - 30.08.2020
Din cele mai vechi timpuri, comunicarea prin intermediul semnelor și al imaginilor a ocupat un rol important în schimburile interumane. Percepția vizuală a constituit adeseori un centru în jurul căruia au gravitat și s-au succedat diferite etape în istoria artei și a arhitecturii, curente și tendințe în domenii diverse, de la desen și grafică la amenajări interioare, și mai recent, branding și advertising.
Vezi evenimentul

Inovație în arhitectură

Atelierul de inovare Arhipera propune, într-un mediu interdisciplinar, creionarea unei baze teoretice pentru inovare în arhitectură și design, concomitent cu experimentarea acesteia în mod direct, printr-un proiect personal inovativ, derulat în cadrul atelierului.
Vezi evenimentul

Fotografie Creativă

Cele mai frumoase experiențe pe care le trăim împreună merită povestite. În cuvinte, sau cu lumină, căci o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Ceea ce ne leagă este comunicarea, iar o imagine fotografică ne poate transmite bucurie sau melancolie, vorbind prin intermediul subiectului, culorilor, compoziției, simbolurilor.
Vezi evenimentul

Inovare în design

Prin atelierul de artă aplicată, design și decorațiuni interioare, participanții o să se apropie de spațiul care ne înconjoară, ca să învețe să îi ofere ceva din identitatea lor.
Vezi evenimentul

Introducere în Robotică

Cursul detaliază într-o manieră practică și plină de dinamism principiile de bază ale roboticii, pornind de la înțelegerea disciplinei bionicii, a similitudinilor și diferențelor dintre roboți și modelului lor.
Vezi evenimentul

Cursuri

Cursurile Hub Inovativ Arhipera joacă un rol-cheie în înțelegerea teoriei din spatele inovării, artei sau design-ului.

Ateliere

Atelierele pun participantul în poziția de a gândi 'outside the box' prin jocuri creative, experimente artistice și construirea de diferite tipuri de mecanisme cu ajutorul pieselor Lego.

Workshop-uri

Workshop-urile provoacă tinerii să găsească soluții durabile și inovative. Cum poți să îți faci ideile să devină realitate?

Participă, învață, inovează!

Hub Inovativ Arhipera o să te îndrume, astfel încât o să-ți poți pune în aplicare orice idee inovativă. 

Initiativa pentru

#inovarecivică

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Ursus Breweries (www.inovarecivica.fdsc.ro)
Finanțat prin:
Dezvolat de:
În parteneriat cu:
Cu sprijinul:
Scopul proiectului Hub Inovativ Arhipera este creșterea potențialului de inovare al copiilor de gimnaziu, prin exerciții și jocuri creative. Derulăm activități în mai multe orașe, chiar și în comunitățile defavorizate, pentru a face inovarea accesibilă tuturor. Și tu poți inova, trebuie doar să crezi în ideile tale și să le testezi pentru a le îmbunătăți constant!
© 2020 @ INOHUB | Toate drepturile rezervate
Designed & Developed by 
facebook-official